Search

Odată înregistrată, marca ta are nevoie de monitorizare

Pentru ca marca ta să se bucure de o protecție reală și eficientă, iti recomandăm ca după obținerea certificatului de înregistrare să ai in vedere monitorizarea activă a mărcii la nivel national, comunitar sau internațional (cu țara desemnată România).

În lipsa monitorizării mărcii, este posibil ca la un moment dat să întâlnești pe piață concurenți ce iți folosesc marca sau folosesc mărci foarte asemănătoare, în condiții de legalitate. În cazul în care nu se formulează opoziție la înregistrare în termenul legal, marca nouă poate fi inregistrată și singura soluție este anularea mărcii pe cale judecatorească, proces ce presupune costuri ridicate și timp îndelungat.

Cadrul legal actual

Având în vedere cadrul legal reglementat prin Legea 66/2010, ”o marcă depusă la înregistrare se publică în Buletinul Oficial de proprietate Industrială, iar dacă nimeni nu formulează opoziție în termenul legal de două luni prevăzut de lege, OSIM va analiza marca doar din punctul de vedere al motivelor absolute (daca marca nu este descriptivă, dacă nu este înșelătoare sau contrara bunelor moravuri, dacă nu aduce atingere ordinii publice etc.) și apoi va dispune înregistrarea acesteia.”

Altfel spus, OSIM nu va mai face nicio verificare privind identitatea si similaritatea cu mărcile anterioare în lipsa unei opoziții lăsând piața să decidă ce mărci o să coexiste.

Prin urmare, sarcina de a impiedica copierea unei mărci revine companiilor care dețin marcile deja inregistrate. Pentru a putea acţiona şi preveni înregistrarea unei mărci identice/similare, titularul unei mărci înregistrate trebuie să fie informat cu privire la depunerea spre înregistrare a unei noi mărci pentru a putea să formuleze, în termenul legal, opoziţie la inregistrarea mărcii.

Procedura de supraveghere constă în monitorizarea lunară a publicațiilor OSIM, EUIPO,WIPO, respectiv a mărcilor care se publică săptămânal / lunar, interpretarea informațiilor și informarea în scris a clientului dacă sunt publicate mărci similare cu denumirea protejată și vizează activitați similare care pot sa aducă atingere drepturilor anterioare.

În situatia în care, în urma acestor sesizări, clientul dorește formularea de opozitii / contestatii la înregistrarea unei mărci, suntem aici pentru tine, pentru a te susține in aceste demersuri legale.

Prin monitorizarea marcii tale, vei sti daca exista cereri de inregistrare pentru marci identice sau similare ce pot aduce atingere drepturilor tale de proprietate industrială.

Ai o marcă înregistrată și vrei să o monitorizezi?